În copilărie am văzut multă violență fizică și verbală, pe fond de alcool, între principalii mei protectori – părinții. Momentele când tatăl o lovea cu brutalitate pe mama în fața mea, un copil de 2-5 ani, mi-au rămas gravate pe retină. Dar am reușit să îi înțeleg pe ai mei și să accept că aceea a fost realitatea în care am crescut și nu este vina mea sau a lor că s-a întâmplat asta.

Am avut o soră mai mică cu 3 ani, care a fost paralizată pe partea dreaptă a corpului și am avut grijă de ea împreună cu mama mea. A trăit până la 14 ani fără să poată să vorbească sau să meargă, și asta mi-a dat o lecție prețioasă vizavi de compasiune pentru cei din jurul nostru, care au nevoie de sprijin și ajutor.

La 17 ani, taică-miu, într-o stare avansată de ebrietate, mi-a dat o palmă ‘sănătoasă’ și mi-a cerut să îi plătesc chirie dacă doresc să mai locuiesc la el acasă, și atunci a trebuit să plec de acasă și să caut să îmi fac un rost cu 0 lei în buzunar. Alcoolul a fost prezent mulți ani și în viața mea, mereu am avut frica să nu ajung ca tata, mi-a luat vreo 20 de ani să mă las de baut și să înțeleg cât de greu este să nu bei, într-o societate care te îndeamnă să faci asta, cu toate ocaziile posibile.

Am trăit 10 ani în Londra, un oraș vibrant cu multe culturi diferite puse la un loc. Acolo am căpătat ceva modestie în ceea ce privește calitatea mea de român creștin-ortodox. Am învățat că există valoare și în alte culturi, religii și stiluri de viață și că suntem, la sfârșitul zilei, cu toții locuitori ai Pământului și întâmplător ne-am născut într-o anumită parte a Planetei, având o anumită culoare a pielii.

Am trecut prin diferite relații sentimentale din care am învățat despre narcisism toxic, probleme de comunicare, plictiseală, copii, adulter și alte complicații. Am înțeles că este un lucru complex și greu să fii într-o relație sănătoasă și stabilă de cuplu. Acum, la 40 de ani, am reușit să mă raportez la relații de cuplu într-un mod sănătos și să fiu cu o femeie care simt că mă sprijină, respectă, împlinește și iubește într-un mod non-toxic, iar eu, la rândul meu, ofer aceleași lucruri.

Am pierdut oameni dragi în circumstanțe tragice sau stupide și asta m-a învățat să prețuiesc viața, pentru că nu știm cât o să dureze acest parcurs fascinant care ne este dăruit la naștere. Există puține resurse în a ajuta oamenii care au pierdut pe cineva drag și de cele mai multe ori ne bazăm pe timpul care trece să repare rana, dar pe lângă timp avem nevoie și de sprijinul celor din jurul nostru pentru ca vindecarea să fie reală, nu doar să aruncăm gunoiul sub covor.